Piața muncii din România continuă să existe într-un mediu de precauție și în a doua jumătate a anului, pe fondul încetinirii economice care a forțat tot mai mulți angajatori să sisteze recrutările sau chiar să opereze reduceri de personal. În paralel, România jonglează între vulnerabilitatea generată de deficitul de personal calificat (ce impune import de forță de muncă inclusiv pentru poziții de white-collar) și ambițiile pe care le bifează deja: centre de servicii cu vorbitori de limbi străine și experți capabili să îmbine operaționalul cu viziunea de ansamblu. Ce urmează?

Radiografia pieței muncii

Aproape o treime dintre angajatori estimează că vor reduce numărul angajaților în trimestrul al treilea din 2026, arată datele prezentate de compania de resurse umane ManpowerGroup România în cadrul evenimentului „Perspectivele angajării Q3 și noua realitate a pieței muncii: Talentul non-EU și viitorul rolurilor white-collar în România”, realizat în parteneriat cu Revista CARIERE și moderat de Adelina Mihai.

„Vedem o prudență, poate cea mai mare din ultimii șase ani, și nu este o noutate, ne așteptam la asta”, a spus Cristina Petre, Marketing Manager în cadrul ManpowerGroup România.

31% dintre respondenți anticipează reduceri de personal, în timp ce 19% intenționează să facă noi angajări între iulie și septembrie. Aproape jumătate dintre angajatori (48%) se așteaptă să mențină numărul de angajați la nivelul actual, iar 2% spun că nu pot estima, deocamdată, cum va evolua numărul de angajați în lunile următoare.

Previziunea Netă de Angajare – NEO (indicator economic care măsoară intenția companiilor de a face angajări) din România, pentru trimestrul al treilea, a scăzut față de cel precedent (-8 puncte) și a scăzut, de asemenea, de la an la an (-21 puncte), mai arată datele studiului MEOS Q3 2026, realizat în baza răspunsurilor a 549 de angajatori. Indicatorul se află la cel mai redus nivel din 2020, inclusiv sub nivelurile înregistrate în perioada pandemică, ceea ce plasează România la coada clasamentului global, având în vedere deteriorarea față de trimestrul anterior.

„E o surpriză? Nu cred. Pentru noi nu e o surpriză. Ce e o surpriză este faptul că s-a agravat versus trimestrul anterior. Și România, dintre toate țările care sunt analizate, e pe ultimul loc. În construcții, comerț și logistică există însă perspective pozitive”, a spus Miguel Trindade, country manager al ManpowerGroup România.

Cele mai pesimiste perspective sunt raportate de organizațiile cu peste 5.000 de angajați, care înregistrează un NEO de -21%. Acestea sunt urmate de companiile cu 1.000–4.999 de angajați (-18%), în timp ce firmele cu mai puțin de 10 angajați și cele cu 50–249 de angajați raportează o valoare de -14%. În cazul companiilor cu 10–49 de angajați și al celor cu 250–999 de angajați, indicatorul se situează la -9%. Totuși, Cristina Petre arată că, deși trăim un context care impune prudență și stagnare, companiile nu stau pe loc, ci investesc în instrumente de productivitate.

„Cele mai importante resurse de creștere sunt upskillingul și instrumentele AI pentru sarcini zilnice. 48% dintre ei au menționat perfecționarea, deci upskillingul, și 47% dintre ei – instrumentele AI. Mai avem și instrumente AI pentru procese automatizate, pentru strategia de business, upskilling pentru utilizare mai eficientă a instrumentelor AI (40%). Salariile crescute par a fi o resursă pentru creșterea productivității, însă cu o pondere de 46%”.

 

Mai puține angajări, dar aceeași criză de talente

„Răcirea” pieței muncii nu înseamnă automat că problema deficitului de personal calificat a dispărut. Practic, dificultatea constantă a angajatorilor de a identifica și de a atrage forță de muncă specializată susține unul dintre marile paradoxuri ale momentului: companiile angajează mai prudent și fac disponibilizări, în timp ce continuă să raporteze dificultăți majore în găsirea de oameni cu abilitățile de care au nevoie.

În ciuda concedierilor și a prudenței, aproape 80% dintre angajatori continuă să spună că nu găsesc talentele potrivite, arată datele ManpowerGroup România. Problema nu mai este una de natură cantitativă, pentru că oameni disponibili există, dar competențele lor nu se suprapun întotdeauna cu ceea ce caută companiile, explică Bianca Barbu, Senior Director Specialization Southern Europe Growth Countries & Franchise One Europe în cadrul ManpowerGroup România.

„Nu e vorba că nu există aceste talente pe piață. E vorba că fie ne uităm la industria greșită, fie am rămas setați și încercăm să recrutăm niște oameni, niște șabloane, și nu ne deschidem apetitul către alte tipuri de industrii sau alte tipuri de abilități. Și atunci, evident că ne ducem pe zona de reskilling, upskilling. Și mai e ceva: uneori, acel talent nu există în România.”

În fața acestei nepotriviri, companiile încearcă să crească productivitatea resurselor existente. Datele din studiul ManpowerGroup România arată că principalele resurse indicate pentru creșterea productivității sunt upskillingul și instrumentele AI pentru sarcinile zilnice. 75% dintre respondenți au raportat că sunt mai dispuși să plătească un bonus pentru profesionalism și o etică solidă a muncii decât pentru competențe digitale, arată datele ManpowerGroup România.

„AI-ul este aici, nu scăpăm de el (…) trebuie să învățăm cum să-l folosim într-o formă care ne ajută pe noi să ne facem munca mai eficientă, mai productivă”, adaugă Miguel Trindade.

Prudența angajatorilor începe, între timp, să se vadă și în comportamentul angajaților. După anii marcați de „marea demisie” și de o mobilitate ridicată a angajaților, lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură. Instabilitatea economică, valurile mari de concedieri care au zguduit din temelii mai multe industrii, dar și temerile legate de impactul AI îi determină pe tot mai mulți să rămână la actualul job. Fenomenul, descris în piață prin termenul de „job hugging”, se vede deja și în datele interne ale companiilor.

La SSC Worldline, rata plecărilor voluntare s-a redus aproape la jumătate într-un singur an, de la aproximativ 12% în 2024 la 6,4% în 2025, spune Adriana Istrate, Country Manager & Country Leader în cadrul companiei. Inițial, compania a pus evoluția și pe seama propriilor măsuri de retenție. O privire mai atentă asupra pieței a arătat însă că schimbarea era mai amplă.

„Anunțurile despre AI i-au făcut pe oameni să fie mai loiali rolului pe care îl aveau față de acum doi-trei ani, când nu puteai să spui nimic angajatului, pentru că, în secunda următoare venea la tine să-ți spună: «Da, da, mă duc în altă parte», te-ai fi dat peste cap să-l oprești, pentru că știi cât de mult ai muncit să-l aduci în companie și era păcat să-l pierzi în acel moment. Ei, acum, angajații au venit să ne spună ei nouă: «Am vrut să mă duc în altă parte, dar n-am găsit». Și le-am mulțumit pentru sinceritate și deschidere.”

Prin urmare, piața a devenit „mai degrabă a angajatorului și mai puțin a angajatului”, mai spune Adriana Istrate. Totuși, această schimbare nu înseamnă că toate competențele și-au pierdut puterea de negociere. Pentru specialiștii greu de găsit, competiția rămâne ridicată, iar salariul continuă să cântărească decisiv în aproape orice decizie de carieră.

„Pentru competențele potrivite, angajatorii sunt în continuare dispuși să plătească bine, iar profesioniștii bine pregătiți au oportunități în piață. Dacă aleg să rămână în rolurile actuale, o fac printr-o decizie proprie”, punctează Bianca Barbu.

În aceeași logică, Tatiana Mircea arată că, deși majorările salariale tind să rămână sub rata inflației, companiile păstrează bugete distincte pentru angajații cu performanțe ridicate și pentru pozițiile greu de acoperit: „Companiile își pun un buzunăraș special pentru top contributors sau pentru roluri, într-adevăr, care sunt în high demand și unde chiar au nevoie de acești oameni-cheie care au un impact exponențial în business.”

Așa se conturează, practic, o nouă contradicție a pieței muncii: oamenii pleacă mai greu, dar asta nu înseamnă că angajatorii găsesc automat competențele de care au nevoie. Iar atunci când reskillingul și upskillingul nu pot acoperi suficient de repede decalajul, bazinul de recrutare începe să depășească granițele României, inclusiv pentru joburi de birou.

De la blue-collar la white-collar non-UE. România, o țară care „atrage nu doar curieri sau vânzători”

Când vorbim despre recrutarea de personal din afara spațiului european, cel mai des ne gândim la oameni dispuși să muncească în construcții, agricultură, HoReCa sau producție. Totuși, provocările majore nu se mai concentrează azi doar în zona blue-collar și în cea operațională, căci deficitul de personal resimțit la nivel local în zona white-collar impune necesitatea recrutării de personal non-UE și în această categorie.

„Cred că ne putem gândi la România ca la o țară care atrage nu doar curieri sau vânzători, ci o țară care este sigură și unde mulți străini ajung să se mute, să-și aducă și familiile. (…) Putem să le oferim joburile pe care le avem, care pot fi și de senior, middle, de ce nu, și de începători, dacă este cazul”, spune Adriana Istrate.

În ultimii ani, companiile din România au început să găsească tot mai greu specialiști, manageri sau coordonatori, dar și profesioniști pentru roluri din domenii precum financiar, IT, administrativ sau comercial. În acest context, identificarea candidaților potriviți pentru rolurile white-collar presupune mai mult decât publicarea unui anunț și parcurgerea CV-urilor primite: cere timp, acces la piață și o înțelegere atentă atât a profilului căutat, cât și a așteptărilor candidaților.

„Deja pool-ul de candidați se restrânge și trebuie să ne uităm în afara țării (…) Avem, dacă vorbim de un volum mare de limbi străine, unele dintre ele europene, altele non-europene, o capacitate locală scăzută de a livra cu oamenii de aici”, explică Bianca Barbu.

Extinderea recrutării internaționale vine, însă, într-un moment în care România își schimbă cadrul administrativ pentru accesul lucrătorilor din state terțe pe piața locală. OUG 32/2026 introduce un nou sistem construit în jurul digitalizării proceselor și al platformei Work in Romania (care ar trebui să fie, pe hârtie, funcțională începând cu 7 august 2026), explică Georgiana Canache, Group General Counsel în cadrul ManpowerGroup România.

„Avem, într-adevăr, un nou act normativ care face o trecere de la un sistem fragmentat, care se baza pe aviz, viză, permis, la un sistem care cel puțin creează premisele unui control mai bun asupra fluxurilor de forță de muncă internațională (…) În noul act normativ există o obligație expresă cu privire la asigurarea unor cursuri de limba română și integrare socială de cel puțin șase luni. Practic, nu mai e lăsată la latitudinea companiilor și a angajatorilor, devine o obligație legală.”

România nu mai este „low-cost”. Ce pune în loc pe masa investitorilor

Atragerea talentelor din afara granițelor rezolvă însă doar o parte a problemei. Într-o piață în care competențele greu de găsit continuă să aibă putere de negociere, iar România nu mai poate concura prin avantajul costurilor reduse, discuția se mută inevitabil către capacitatea companiilor de a-și păstra oamenii valoroși și către argumentele pe care țara le mai poate pune pe masa investitorilor interesați, care oricum s-au redus ca număr.

„Oamenii buni trebuie să fie bine plătiți. Nu cred că putem vorbi de calitate, valoare adăugată, proiecte, inovație, centre de excelență, dacă nu menținem oameni care sunt bine plătiți. Pentru că un om care este bine plătit este un om care-și cunoaște valoarea și trebuie să rămână alături de tine în primul și în primul rând dacă este remunerat”, spune Adriana Istrate.

Dacă salariile mici nu mai cântăresc în decizia investitorilor de a alege România, atunci de ce ar mai paria alte grupuri și companii internaționale pe țara noastră pentru a deschide noi operațiuni?

Cum îi faci pe angajații străini să rămână în România? „I-am căutat inclusiv biserică”

În contextul în care o parte dintre angajații străini care ajung în România aleg ulterior să plece către alte piețe europene, retenția devine o provocare la fel de importantă ca recrutarea. Aici crește și rolul managerului, căci el este cel care trebuie să se ocupe prioritar de retenție, nu doar specialiștii din departamentul HR, atrage atenția Tatiana Mircea, Senior Executive și Global HR Consultant, Global Executive Advisor SMART HR.

Experta arată că sunt patru mari aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere atunci când construiesc strategia de retenție pentru angajații non-UE:

  1. Program bun de onboarding „Când aducem oamenii, mai ales într-un loc în care ei nu sunt deloc familiarizați, obligatoriu îți trebuie un program de onboarding extraordinar de bun. Omul decide dacă rămâne în țara respectivă în primele 30 de zile.”
  2. Integrare culturală „Integrare culturală, dacă vrem să rămână în România. Și integrarea culturală să nu fie în departamentul HR, ci la managerul care angajează acei oameni. Mai trebuie să existe și indicatori de performanță foarte clar expuși (…) Din experiența mea, de exemplu, am adus în România un domn din Sri Lanka căruia i-am căutat inclusiv biserică. El era dintr-un anumit cult și a trebuit să-i găsesc omului biserica. A venit cu soție, copii și a vrut să meargă la biserica din cultul său”.
  3. Plan de carieră „Al treilea lucru este planul de carieră. Dacă aduci un om, dacă nu vrei să plece în altă parte, trebuie să-i faci un plan de carieră. Dar îl faci în primele trei luni. Nu zici: «Lasă că mai vedem noi». Adică stilul clasic românesc: «Lasă, să vedem, să treacă anul». Nu.”
  4. Comunicare constantă, cu atât mai mult pe partea administrativă „Am văzut la fel angajatori care nu înnoiesc permisele (n.r. de ședere), nu le spun oamenilor nimic. Ideea este să ai o comunicare extraordinar de bună cu omul, la fel, și să-l ajuți să facă pașii respectivi”.

Cum poate România să rămână competitivă în Europa și la nivel global?

Iată ce au răspuns speakerii din cadrul evenimentului organizat de ManpowerGroup România:

  1. Apartenența la structurile euroatlantice Miguel Trindade indică poziția geografică, apartenența la UE, NATO și spațiul Schengen ca fiind avantaje majore în ochii investitorilor: „Portul Constanța continuă să fie o bază importantă pentru cine vrea să exporte și să importe.”
  2. Limbi străine Competențele lingvistice reprezintă un alt avantaj al României, mai ales prin prisma ecosistemului de centre de servicii construit în ultimele două decenii. Miguel Trindade spune că personalul calificat și limbile străine sunt printre atuurile pieței locale, în timp ce Bianca Barbu atrage atenția asupra capacității României de a susține operațiuni care necesită volume mari de vorbitori de limbi europene și non-europene.
  3. Competență tehnică, leadership care face diferența, dar și ambiție „Competența tehnică în România este bună. Zona de IT, finance & accounting, de pildă, aici avem competență tehnică”, punctează Miguel Trindade. „Avantajul competitiv al românului e că are și posibilități, și apetență de învățare (…) România are o istorie îndelungată și avem oameni foarte buni din zona tehnică. Dacă mai învățăm să lucrăm și împreună, suntem extraordinari, de neoprit”, adaugă Tatiana Mircea.

La rândul său, Bianca Barbu subliniază că leadershipul din România face diferența, mai ales dacă ne raportăm la furnizarea de servicii: „Uitați-vă la capabilitățile echipelor de leadership. Avem echipe de leadership care pot să construiască mai departe aceste procese, pot să stea în camerele relevante, la mesele relevante la nivel global, din România (…) Sunt foarte puțini, la nivel global, care pot să fie atât hands-on, cât și helicopter view. Noi avem această capacitate. Sunt oameni care au pornit de la zero, au fost ei de foarte multe ori acolo la butoane, au contribuit individual cândva, s-au dezvoltat, au crescut și acum coordonează echipe”.

Există însă și un punct slab pe care România trebuie să îl corecteze dacă vrea să transforme competențele individuale într-un avantaj competitiv real, și anume capacitatea de a lucra în echipă. Adriana Istrate compară, din această perspectivă, România cu Polonia și atrage atenția asupra unei vulnerabilități locale care ne poate încetini dezvoltarea: „Suntem brilianți, dar suntem individualiști. Nu știm să lucrăm în echipă și preferăm să atingem rezultatele unui proiect, dar nu știm să luăm și echipele din jur.” Practic, există un „mușchi” colectiv pe care țara noastră nu l-a dezvoltat suficient, spune ea.

„Noi, în România, nu avem acest mușchi al echipei, al unității, al comunității. Fie că vorbim de companie sau de țară (…) Dacă se poate să dăm la picioare colegului din biroul de alături și trimitem mesaje și e-mailuri, le rerutăm și prin Franța, Germania și pe nu mai știu eu unde, o facem frecvent, din păcate. Pentru că ne mulțumim cu mize mărunte. Dacă eu câștig o vizibilitate, nu contează că centrul pierde per total. Dar avem și foarte mult potențial, cred foarte mult în potențialul românesc, cu toate hibele pe care noi le avem de lucrat. Și când spun asta mă refer la faptul că suntem extraordinar de ambițioși”.

  1. Capacitatea de a crea valoare, nu doar de a executa Pentru Adriana Istrate, următorul pas este ca România să își asume, la o scară mai largă, abilitatea de a crea inovație, nu doar de a-și continua rolul de teren „fertil” pentru executarea unor servicii transferate apoi către alte piețe.

„Cred că ar trebui să schimbăm mottoul acesta, «Made in Romania», cu «Invented in Romania». Adică să folosim toată cultura noastră, tot istoricul pe care îl avem în acest moment, de la a fi doar simpli livratori la a fi inventatori. Adică să livrăm produse și servicii către celelalte țări.”

Cum reușim să facem acest lucru? Georgiana Canache este de părere că un plan bun poate fi acesta: „Avem doi pași de făcut ca plan de acțiune: să trecem din faza de storming, ca echipe, și din faza de forming și să trecem în performing. Cred că avem, în România, potențialul acesta”, a concluzionat experta.

Sursă articol: https://www.revistacariere.ro/leadership/piata-muncii-employment/piata-muncii-cu-frana-de-mana-trasa-de-la-made-in-romania-la-invented-in-romania